Norvegia va intra „în război” peste câteva luni. Exercițiul militar va include zeci de mii de soldați, 130 de avioane și 70 de nave. Cum a reacționat Kremlinul la desfășurarea istorică de forțe militare

Publicat: 17 04. 2018, 16:03

Națiunea scandinavă, care are o graniță comună cu Rusia, va găzdui soldați din 30 de țări, în timpul Exercițiului Trident Juncture, programat pentru lunile octombrie și decembrie, scrie Daily Mail.

Informațiile inițiale sugerează că 130 de avioane și 70 de nave maritime vor participa la antrenamentele militare, care survin în urma tensiunilor tot mai mari dintre Moscova și occcident.

Exerciții militare de dimensiuni mai reduse vor avea loc în Finlanda, Islanda și Suedia. Frank Solvberg, purtătorul de cuvânt pentru Trident Juncture, a declarat că exercițiile vor avea o anvergură de trei ori mai mare decât în cazul celor din trecut, desfășurate în Norvegia.

Exercițiul NATO are loc la fiecare trei ani și a fost susținut până acum în Italia, Spania și Portugalia. Practic, alianța se va antrena „în scopul apărării Norvegiei”, într-un mare exercițiu simulat.

Principalele exerciții vor avea loc între 25 octombrie și 7 noiembrie 2018, dar pregătirile vor începe în august. Ministrul de externe norvegian a declarat săptămâna trecută că guvernul ei a discutat despre posibilitatea extinderii prezenței soldaților americani în Norvegia, fapt ce a înfuriat regimul de la Moscova.

„Americanii au fost foarte mulțumiți de evoluția lucrurilor”, a declarat Ine Eriksen Soereide. La rândul ei, ambasada rusă la Oslo a precizat sâmbătă, pentru reporterii Reuters, că prezența soldaților SUA pe pământ norvegian va duce la deteriorarea relațiilor cu Moscova și eventual la escaladarea tensiunilor pe frontul nordic al NATO.