Nouă italieni și un american au fost uciși în atentatul din Balgladesh

Publicat: 02 07. 2016, 20:54

Nouă italieni, patru bărbați și cinci femei, au fost uciși, iar un altul este dat dispărut.

Ministrul a difuzat lista cu numele celor nouă victime, precizând că familiile acestora au fost anunțate.

„Am identificat nouă persoane ucise, iar o altă persoană este dată dispărută, care s-ar putea ascunde sau se află printre cei răniți. O vom căuta în mod activ”, a spus Paolo Gentiloni, ministrul italian de Externe, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Un cetățean american se numără, de asemenea, printre cei uciși în atacul din Bangladesh, potrivit Departamentului de Stat, citat de Reuters.

„Putem confirma că un cetățean american se află, de asemenea, printre cei uciși în mod necugetat în acest atac”, a anunțat Departametul american de Stat, fără a oferi alte detalii.

Douăzeci de persoane au fost ucise în atacul de vineri noapte dintr-un restaurant situat într-o zonă în care sunt misiuni diplomatice, în capitala Bangladeshului, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei. Cel puțin șase indivizi înarmați au fost eliminați iar unul a fost prins în viață, în timp ce 13 ostatici, inclusiv străini, au fost salvați sâmbătă în timpul unei operațiuni a poliției, a declarat premierului Bangladeshului.