Nouă persoane au fost arestate de autorități în cazul atentatelor teroriste de joi din Liban

Publicat: 15 11. 2015, 18:43

„Până acum am arestat șapte sirieni și doi libanezi”, a declarat Nohad Machnouk, ministrul libanez de Interne.

El a mai precizat că printre persoanele interpelate se află un cetățean libanez care ar fi încercat să mai comită un atentat și un traficant care a traversat sute de persoane care au emigrat din Siria.

„Toată rețeaua atacatoriilor și colaboratorii lor au fost arestați în 48 de ore”, după producerea atentatelor, a adăugat ministrul de Interne.

Machnouk a mai explicat că planul inițial al atacatorilor era să trimită cinci kamikaze care să se arunce în aer în fața unui spital din suburbiile sudice ale capitalei Beirut.

„Dar au schimbat locația atacului din cauza măsurilor de securitate din jurul spitalului”, a mai precizat ministrul libanez de Interne.

Exploziile au avut loc în zona Ain el Sikkeh, în fața taberei de refugiați Burj el-Barajneh, la periferia sudică a orașului Beirut, aflată sub controlul mișcării Hezbollah.

Cel puțin 43 de oameni au murit, iar alți 239 au fost răniți în atentatele teroriste de joi.

Dublul atentat sinucigaș a fost revendicat de rețeaua teroristă Stat Islamic.