NSA își împărtășește interceptările cu Israelul, dezvăluie The Guardian

Publicat: 12 09. 2013, 08:41

Agenția americană însărcinată cu interceptări de comunicații, NSA, transmite date instituției similare israeliene, ISNU, cu riscul de a comunica informații despre americani și de a le încălca, astfel, dreptul la viață privată, a dezvăluit miercuri cotidianul britanic The Guardian, relatează AFP.

Practica schimburilor de informații între servicii aliate este curentă, dar este mai rară atunci când aceste informații secrete sunt date „brute”, care nu sunt analizate înainte.

Potrivit unui protocol al unui acord între NSA și ISNU, instituția israeliană cu atribuții similare, furnizat ziarului britanic de către fostul consultant Edward Snowden, agenția americană îi transmite în mod direct celei israeliene o parte a e-mailurilor și altor milioane de conversații telefonice pe care le interceptează.

Legea americană încadrează activitățile NSA, interzicându-i să colecteze date ale comunicațiilor cetățenilor americani sau străini instalați în mod legal pe teritoriul Statelor Unite, cu excepția unui motiv valabil.

Însă dezvăluirile pe care fostul consultant Snowden le-a făcut începând din iunie au arătat că această colectare este atât de vastă încât a vizat, în numeroase rânduri, cetățeni americani, încălcând legile cu privire la libertățile publice și protecția vieții private.

„Deși protocolul este explicit asupra faptului că este necesar ca datele să fie transmise cu respectarea legii americane și că israelienii acceptă să nu țintească în mod deliberat americani identificați în interceptări, aceste obligații nu sunt susținute de vreo obligație legală”, notează The Guardian.
Documentul de cinci pagini nu este datat, dar ar fi fost întocmit în 2009, potrivit cotidianului.

Textul nu precizează nici dacă tribunalul secret însărcinat cu supervizarea activităților NSA, Foreign Intelligence Surveillance Court (FISC), și-a exprimat acordul în vederea împărtășirii acestor interceptări cu serviciul israelian.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al NSA nu a dorit să comenteze cu privire la informațiile dezvăluite de către The Guardian, dar a subliniat, într-un e-mail, că o cooperare cu servicii străine este „reciproc avantajoasă”.

„NSA nu poate, totuși, să utilizeze aceste relații pentru a ocoli restricțiile juridice americane. De fiecare dată când împărtășim informații secrete, respectăm regulile aplicabile, inclusiv cele care protejează informațiile cu privire la cetățeni americani” și la cei care au reședința pe teritoriul american, a pledat el.