„Nu purtați fustă!”. Țara în care femeile sunt avertizate să nu iasă noaptea pe stradă

Publicat: 31 08. 2016, 07:52
Actualizat: 11 10. 2016, 12:07

Ministrul Turismului din India a sugerat că femeile care vizitează India ar trebui să aibă grijă și, pentru propria lor securitate, ar trebui să nu poarte fuste pe durata șederii. Mahesh Sharma a făcut aceste comentarii la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce participa la un eveniment pentru promovarea unei „truse de bun venit” ce urmează să le fie înmânată turiștilor care ajung în India.

„Există acolo o listă cu lucrurile pe care trebuie și pe care nu trebuie să le faci. Aspecte de bază, precum ‘nu ieșiți singure pe stradă noaptea’, ‘nu purtați fustă'”, a spus ministrul Sharma. 

Afirmațiile sale au stârnit imediat furia opiniei publice, mai ales că acestea alimentează proasta reputație pe care India a căpătat-o în urma unui val de agresiuni sexuale comise asupra femeilor venite din străinătate. Această țară a adus unele amendamente legilor referitoare la viol și a stabilit ca intrând în definiția violului orice formă de penetrare, lăsând, însă, la o parte pedepsele stricte atât pentru agresiune sexuală, cât și pentru voyeurism și hărțuire. Astfel, au apărut multe întrebări referitoare la eforturile pe care le face India pentru a proteja femeile, dar și la reglementările pe care țara le aplică pentru a ține în frâu infracțiunile împotriva acestora.

Luni, însă, ministrul Mahesh Sharma a revenit cu precizări, încercând să explice cam ce a vrut să spună. „Sunt tatăl a două fete… Nu le-aș spune niciodată femeilor ce trebuie să poarte și ce nu. O astfel de restricție este de neimaginat, dar nu e o infracțiune să fii, totuși, precaut. Diferite țări emit note de avertizare din când în când, dar asta nu înseamnă că eu am impus cuiva să-și schimbe stilul vestimentar”, le-a spus acesta reporterilor.

Aceasta nu este, însă, prima dată când Sharma a stârnit controverse în urma unor afirmații referitoare la modalități de asigurare a securității femeilor. Anul trecut acesta a spus că femeile din India n-ar trebui să iasă pe stradă noaptea. „Fetele care își doresc să petreacă o noapte în oraș pot să fie în siguranță în oricare alt loc, dar acest obicei nu face parte din cultura indiană”, spunea atunci Sharma.