O companie din Rusia cere Bulgariei 1 MILIARD DE EURO pentru anularea construcției centralei nucleare de la Belene

Publicat: 11 09. 2012, 15:05
Actualizat: 02 02. 2019, 23:53

Compania rusă Atomstroyexport a urcat de la 58 de milioane de euro la 1 miliard de euro compensațiile pe care le cere Bulgariei pentru anularea, în acest an, a construcției centralei nucleare de la Belene, potrivit AFP.

„Suma cerută de Atomstroyexport include valoarea lucrărilor deja efectuate pentru proiect, pierderile materiale și altele. Totalul despăgubirilor se ridică la cel puțin un miliard de euro”, a anunțat compania.

Atomstroyexport, o subsidiară a grupului de stat Rosatom, a declanșat, în iulie 2011, la Curtea Internațională de Arbitrj a Camerei de Comerț de la Paris, o acțiune împotriva companiei bulgare de stat NEK pentru plăți restante de 58 de milioane de euro.

„Valoarea mai rdicată a despăgubirilor se bazează pe oprirea proiectului de către guvernul bulgar și pe refuzul NEK de a compensa Atomstroyexport pentru cheltuieli și pierderi”, potrivit companiei ruse.

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a anunțat în martie că Bulgaria renunță la planul de a construi la Belene o centrală nucleară cu o capacitate de 2.000 de MW. În schimb, guvernul vrea să continue construcția unui reactor de 1.000 de MW, dintre cele două intenționate pentru Belene, dar să-l instaleze la centrala nucleară de la Kozlodui.

Costurile finale ale proiectului Belene au fost estimate de Bulgaria la circa 10 miliarde de euro, din cauza dobânzilor la împrumuturile necesare pentru finanțare.