O companie feroviară japoneză și-a cerut scuze pentru plecarea unui tren cu…25 de secunde mai devreme

Publicat: 17 05. 2018, 12:47

Astfel, West Japan Railway Company s-a văzut nevoită să-și ceară scuze pentru faptul că unul dintre trenurile sale a plecat din stație cu 25 de secunde mai devreme, a doua astfel de greșeală din luna noiembrie 2017 până acum, relatează BBC. 

Eroarea i-a aparținut mecanicului de locomotivă, care a crezut că timpul său de plecare este 7:11 în loc de 7:12, a închis ușile cu un minut mai devreme decât ar fi trebuit, și a pornit trenul cu 25 de secunde înainte. Ulterior, în urma plângerilor pasagerilor rămași pe peron, compania a considerat necesar să-și ceară scuze. 

Prin comparație, în România, potrivit datelor oferite de CFR călători, în 2017 un procentaj de 46.08% din trenuri au avut întârzieri de mai puțin de 60 de minute și 1.28% au întârziat între 60-119 minute.

Și în Japonia au fost înregistrate întârzieri mari, de peste 30 de minute, însă ele au fost atribuite unor situații ce nu au ținut de companiile feroviare, precum sinucideri sau traversări neregulamentare ale liniilor de tren.

Recent, Ministerul Transporturilor japonez a publicat un raport în care au fost publicate toate întârzierile de pe o rază de 50 km de centrul capitalei Tokyo. Și potrivit acestuia, cele mai mari întârzieri au aparținut companiei East Japan Railway Company și au fost, în medie, de 19.1 secunde.