O defecțiune tehnică perturbă traficul aerian în Marea Britanie

Publicat: 07 12. 2013, 13:11

Aeroporturilor londoneze Heathrow, Stansted, Gatwick și Luton precum și cele din Dublin, Glasgow și Edinbourgh și Cardiff au anunțat toate întârzieri importante.

Mai multe zboruri naționale și internațional au fost anulate pe Heathrow, principalul aeroport din Europa după numărul de pasageri și primul din lume în privința traficului internațional al călătorilor.

„Dificultăți de a trece de la modul de noapte la cel de zi” la Swanwick, în sudul Angliei, sunt la originea problemei, a anunțat serviciul de control aerian britanic. „Inginerii lucrează pentru a rezolva problema cât mai repede posibil”, a adăugat aceeași sursă.

„Problemele tehnice privind controlul aerian în sudul Angliei provoacă întârzieri pentru unele zboruri cu destinația Anglia și către continentul european în această dimineață”, a anunțat aeroportul din Dublin.

Un purtător de cuvânt al aeroportului Stansted a declarat că toate zborurile înregistrează la plecare întârzieri cuprinse între 30 de minute și două ore. La Gatwick, 20 la sută din zboruri au avut întârzieri la plecare, iar pasagerii au fost avertizați că riscă să aștepte mai multe ore înainte de a putea pleca.

Compania Ryanair a avertizat că ar putea înregistra perturbări „semnificative” și „poate anulări”.