O fetiță de 2 ani care se juca în curtea unei biserici din Indonezia, omorâtă de un atacator radicalizat

Publicat: 14 11. 2016, 09:33

Fetița se număra printre cei patru copii afectați în urma atacului comis duminică de un bărbat care circula cu motocicleta, purtând un tricou inscripționat „jihad”. El a lansat cocktailul său molotov contra acestei biserici în provincia Kalimantan, partea indoneziană a insulei Borneo.

La momentul atacului, copiii, în vârstă de la doi la patru ani, se jucau în parcarea bisericii din orașul Samarinda.

Fetița a fost arsa grav, iar doctorii nu au mai putut din nefericire să o salveze. „A murit în această dimineață”,  a declarat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al poliției locale, Fajar Setiawan, citat de televiziunea publică.

Ceilalți copii, care au suferit răni mai puțin grave, rămân internați în spital.

Presupusul autor al atacului a fost arestat. Este vorba de un bărbat de 32 de ani, care și-a ispășit deja o pedeapsă cu închisoarea pentru implicarea sa într-un proiect de atentat cu bombă în 2011 contra unor personalități, dintre care predicatori musulmani moderați și șeful anti-terorismului, conform poliției.

Această agresiune reprezintă un nou atac împotriva unei minorități religioase din Indonezia, țara cu cei mai mulți musulmani din lume, dar a cărei populație numără de asemenea mulți creștini, hinduși și budiști.