O petiție împotriva suspendării Parlamentului britanic a fost semnată de aproximativ un milion de cetățeni

Publicat: 29 08. 2019, 08:48

„Parlamentul nu trebuie suspendat sau dizolvat decât dacă perioada privind Articolul 50 a fost extinsă sau dacă intenția Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană a fost retrasă”, se arată în descrierea petiției respective.

Petiția este susținută de mai mulți parlamentari britanici care se opun ieșirii țării din Blocul comunitar.

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord. „Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, și nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (…)”, se arată într-un comunicat oficial.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reușească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiții, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură față de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul și afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May și-a prezentat, de asemenea, demisia.