Obama, comentarii revizioniste despre George Washington și Părinții Fondatori înainte de cea de-a 250-a aniversare a SUA: „Aveau un defect profund”

Publicat: 30 06. 2026, 18:59
Actualizat: 30 06. 2026, 19:40

Barack Obama, fostul președinte al SUA între 2009 și 2017,  i-a criticat pe Părinții Fondatori. Comentariile le-a făcut chiar cu câteva zile înainte de cea de-a 250-a aniversare a Americii. În alt interviu, Obama l-a criticat pe actualul președinte american, Donald Trump, pentru noul acord nuclear încheiat cu Iran. S-a arătat sceptic încă dinainte de semnarea Memorandumului Înțelegerii că va exista o „ameliorare semnificativă”. Fostul președinte a precizat că acordul său a fost mai eficient, după ce delegația SUA a convins Teheranul să fie de acord să nu dezvolte arme nucleare. Trump a anulat acordul nuclear din 2018, acuzând că fosta administrație democrată a „mituit” Iranul cu „miliarde de dolari”. 

Primul președinte de culoare susține că fondatorii națiunii americane erau „genii”, dar aveau un „defect profund” în privința sclaviei.

Obama a avut recent numeroase apariții media înainte de deschiderea centrului său prezidențial din Chicago la începutul lunii iunie. Acesta include un muzeu, o bibliotecă și programe comunitare.

Atacurile lui Obama la adresa Părinților Fondatori

Inclusiv generalul George Washington a fost vizat de criticile lui Obama. Washington a condus Războiul de Independență al SUA împotriva Imperiului Britanic între anii 1775 și 1781. Capitala SUA îi poartă și azi numele.

„Cred că uneori devenim confuzi crezând că aceste două povești sunt separate. Nu sunt. De aceea, este posibil să fiu un mare admirator al lui George Washington, și de asemenea, să recunosc că a fost un proprietar de sclavi”, a declarat Obama într-un interviu acordat duminică la MSNOW.

George Washington, cu trăsura la biserică în Duminica Paștelui, anul 1795

Obama spune că nu dorește să-i dea jos de pe soclu pe Părinții Fondatori

Președintele a spus că nu intenționează să-i minimalizeze moștenirea sau să-i pună la îndoială contribuția la făurirea națiunii americane independente.

„Acest aspect nu-i șterpelește măreția lui Washington, ci pur și simplu recunoaște că există un defect profund la acești Părinți Fondatori, care au fost și oameni geniali și care ne-au oferit aceste instrumente. Este vorba despre faptul că suntem un amestec de contradicții. Și întruchipăm contradicțiile țării”, a spus fostul președinte la MSNOW.

Cel de-al 44 președinte american a făcut aceste declarații chiar în timp ce americanii se pregătesc să celebreze sâmbătă cea de-a 250-a aniversare de la semnarea Declarației de Independență. Sunt anunțate evenimente patriotice în toată țara.

Concluziile lui Obama despre succesul Revoluției Americane

Barack Obama i-a lăudat pe Părinții Fondatori au ajutat ca cele 13 colonii britanice să-și obțină independența față de Marea Britanie. Dar s-a plâns că delegațiile din nord au omis eliminarea sclaviei pentru a îmbuna statele sudiste pentru a putea vota emiterea documentului.

 „Succesul acestui experiment nu a fost niciodată o certitudine. În formarea națiunii noastre, fondatorii nu au respectat promisiunile din Declarația de Independență. Au lăsat sclavia neatinsă. Statele au permis ca doar bărbații albi care dețineau proprietăți să aibă drept de vot, restricționând drepturile celorlalți (femeile, persoanele de culoare). Dar, în redactarea unei Constituții și a unei Declarații a Drepturilor, Părinții Fondatoir au avut geniul, au avut o viziune, aceea de a ne oferi un cadru care să permită fiecărei generații să ne perfecționeze uniunea”, a spus Obama.

La 11 iunie 1776, Congresul a numit un Comiteti de cinci membri pentru a emite o declarație de independență în fața Coroanei Britanice. Se întâmpla la un an de la începerea războiului.  Au fost desemnați atunci:

  • John Adams, delegat din Massachusetts, viitorul vicepreședinte al președintelui George Washington între 1789 și 1797, cel de-al doilea președinte al SUA între 1797 și 1801, primul care și-a stabilit reședința la Casa Albă și singurul federalist care a ocupat această poziție;
  • Benjamin Franklin, savant, inventator, scriitor, diplomat, filosof politic și reprezentant al coloniei Pennsylvania;
  • Thomas Jefferson, reprezentant al coloniei Virginia, care avea să devină Guvernator al statului natal, secretar de Stat, vicepreședinte și cel de-al treilea președinte al SUA din 1801 până în 1809;
  • Robert R. Livingston, reprezentant din New York și viitor ministru SUA responsabil cu relațiile cu Franța;
  • Robert Sherman din Connecticut, viitor senator;

Thomas Jefferson a compus și redactat Declarația de Independență între 11 iunie și 28 iunie 1776. A scris-o singur într-un apartament închiriat cu două camere din Philadelphia. Jefferson, de profesie filosof politic și iluminist, s-a inspirat după Thomas Paine și John Locke.  Declarația a fost citită și revizuită în clădirea care poartă acum denumirea de „Sala Independenței”. Jefferson a precizat că toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu, menționând că regele George al III-lea a impus sclavia în colonii. Congresul a ordonat să fie eliminate părți din document pentru a-l „modera” pe placul delegațiilor din Carolina de Sud și Georgia.

 

Despre George Washington: Câți sclavi a deținut primul Președinte din istoria SUA?

George Washington, care a fost primul președinte al Americii timp de două mandate (1789-1797), a deținut 124 de sclavi afro-americani pe moșia sa din Mount Vernon. El mai avea încă alți 40 de sclavi închiriați.

A moștenit plantațiile de la 11 ani, de la moartea tatălui său în 1743. Deși a denunțat comerțul cu sclavi ca fiind imoral în 1774, generalul a continuat să dețină sclavi.La un an după moartea sa din 1799, 317 de sclavi au fost eliberați de către familia Washington.

George Washington, al doilea cel mai bun președinte american din toate timpurile

După Abraham Lincoln, George Washington este considerat cel mai bun președinte american din toate timpurile. Potrivit unui sondaj realizat în 2021 de C-Span,primul președinte are un scor de 851 puncte. Abraham Lincoln are 897 de puncte.

Lui Washington i-a fost dedicată chiar și o pictură apoteotică în frescă. Totuși, Barack Obama a făcut apel la precauție când vine vorba de celebrarea Zilei Independenței. Donald Trump, care va găzdui festivitățile de la Casa Albă cu ocazia Zilei Independenței și aniversării a 250 de ani, l-a atacat din nou pe predecesorul său.

Președintele republican a repostat pe Truth Social un meme în care cei doi sunt ilustrați în tinerețe. Trump apare în uniforma sa academică într-o fotografie realizată când avea 20 de ani, pe când Obama, la 18 ani, este ilustrat îmbrăcat normal, cu o țigară în gură.

Obama a avut o rudă care a deținut sclavi

Istoricii conservatori resping afirmațiile lui Obama, ale democraților și ale activiștilor.

„Am fost învățat că sclavia era o necesitate economică”, a spus Cromwell, un bărbat de 70 de ani, din Greenville, pentru Washington Post.

El a dezvăluit că nu i s-a spus nimic la școală că Jefferson a avut sclavi. La reședința sa de la Monticello, care atrage anual sute de mii de vizitatori, Jefferson a avut 130 de sclavi. Pe tot parcursul vieții sale, el a deținut în total 620 de sclavi.

Potrivit Fox News Digital, cercetătorii au descoperit că unii dintre strămoșii albi ai lui Obama au deținut sclavi în SUA.

„În timp ce o rudă deținea sclavi, o alta a luptat pentru Uniune în Războiul Civil”, a confirmat purtătorul de cuvânt al lui Obama, Bill Burton, pentru Associated Press în 2007, despre istoria familiei viitorului președinte.

George Washington, vizat de mișcarea #CancelCulture în 2020

În 2020, pe fundalul protestelor anti-rasism în masă declanșate ca urmare a uciderii lui George  Floyd de către un polițist, mai multe statui ale unor personalități din istoria SUA au fost vandalizate. Au fost vizate în mare personalități istorice care au deținut sclavi, numărându-se și statuile lui George Washington.

În Portland, Oregon, statuia lui George Washington a fost dată jos de pe soclu de către protestatari la 18 iunie 2020. În 2024, conducerea orașului a anunțat că statuia va fi reinstalată într-un alt loc, după ce va fi finalizat procesul de restaurare.

 


Sursa Foto: White House/Profimedia/Wikipedia Commons