Obama urmărește situația din Egipt „cu îngrijorare”

Publicat: 29 06. 2013, 16:30
Actualizat: 29 06. 2013, 18:30

Președintele american Barack Obama și-a exprimat sâmbătă îngrijorarea cu privire la tulburările din Egipt și l-a îndemnat pe președintele islamist Mohamed Morsi să se comporte în mod „mai constructiv”, relatează AFP.

„Urmărim situația cu îngrijorare”, a declarat el într-o conferință de presă la Pretoria, precizând că Guvernul Statelor Unite a adoptat măsuri pentru a asigura securitatea ambasadei, consulatelor și personalului diplomatic american.

„Îndemnăm toate părțile să acționeze astfel încât să nu fie implicate în violențe, iar poliția și armata să dea dovadă de reținerea adecvată”, a adăugat el.

Obama i-a mai cerut omologului său egiptean să poarte o „conversație mai constructivă” în vederea ameliorării situației în țara sa.

Egiptul așteaptă într-o atmosferă tensionată manifestații prevăzute duminică reclamând plecarea de la putere a lui Morsi, în urma unor confruntări între susținători și adversari ai șefului islamist al statului egiptean care s-au soldat cu șapte morți în ultimele zile, între care și un american.