Obama va suna congresmeni din Rusia, de la summitul G20

Publicat: 05 09. 2013, 20:57
Actualizat: 06 09. 2013, 00:00

Obama „va contacta The Hill”, numele clădirii Congresului, la Washington, a precizat adjunctul consilierului său pentru probleme de Securitate Națională Ben Rhodes într-o scurtă conferință de presă la summitul internațional care a început la Sankt Petersburg cu câteva ore mai devreme.

Aceste apeluri urmează să fie efectuate în contextul în care echipa apropiată a lui Obama, de la vicepreședintele Joe Biden și până la secretari, s-a angajat deja într-o ofensivă pe toate fronturile, la Washington, cu scopul de a convinge congresmenii să voteze pentru o recurgere la forță împotriva regimului de la Damasc, în urma atacului chimic de la 21 august.

Însă partida pare departe de a fi câștigată. În pofida susținerii liderilor republicani în Camera Reprezentanților, numeroși congresmeni și-au exprimat scepticismul în privința unei operațiuni militare, iar tabăra democrată, minoritară, înregistrează și ea asemenea poziții.

În pofida acestui lucru, Rhodes și-a afișat încrederea, joi. „Nu am o numărătoare a voturilor la dispoziție, dar la începutul (consultărilor) existau numeroși congresmeni indeciși care voiau mai multe informații”, a spus el.

„Suntem foarte mulțumiți de tendințe, zilnic congresmeni din ambele tabere iau poziție pentru a susține un recurs la forța militară”, a dat el asigurări.

„Vom continua să pledăm pe lângă congresmeni”, a continuat Rhodes, repetând declarația președintelui american de miercuri, la Stockholm, „suntem încrezători în privința unei adoptări a rezoluției” cerute de Obama înaintea angajării de atacuri împotriva regimului lui Bashar al-Assad.