Oferta pe care Viktor Orban o face României privind criza imigranților. „O sa ținem această ușă deschisă”

Publicat: 04 10. 2017, 15:23

„Mai devreme sau mai târziu va fi nevoie de o protejare eficientă a graniței estice a României. În caz contrar, România va fi copleșită de imigranți, iar noi vom fi nevoiți să construim un gard la granița cu România. În mod cert vrem să evităm acest lucru și vom ajuta cu plăcere România să-și protejeze granița de est”, a precizat premierul Ungariei.

Viktor Orban a adăugat că România și Ungaria pot avea „o cooperare de succes” în anii următori, adăugând că se așteaptă ca Europa Centrală să traverseze cele mai bune decenii din istorie.

„Ține de România să decidă dacă se va alătura poveștii de succes a Europei Centrale, cooperând cu Ungaria și implicându-se în proiecte economice comune și stablind obiective comune cu statele din regiune. Putem găsi o formulă de cooperare a grupului de la Vișegrad plus România, care să contribuie la creșterea nivelului de trai, la creșterea securității și la perspective mai bune pentru români. O sa ținem această ușă deschisă. (…) Sperăm să avem o cooperare economică cu România benefică pentru ambele părți”, a precizat Orban.

Viktor Orban a adăugat că are „o relație personală promițătoare” cu Liviu Dragnea, președintele partidului de guvernământ din România.

Întrebat de centenarul României din 2018, Orban a afirmat că „românii merită respect din partea ungarilor și viceversa”.

„Trebuie să supraviețuim în 2018, ambele comunități trecând printr-o perioadă complicate din punct de vedere emotional”, a mai spus Orban.