Oficial BCE: Băncile din Grecia nu vor mai primi fonduri de urgență în lipsa acordului cu creditorii

Publicat: 08 07. 2015, 11:12

Noyer, care este guvernatorul băncii centrale franceze, a avertizat la postul de radio Europe 1 că acordul trebuie încheiat până duminică, 12 iulie, pentru că în caz contrar „va fi prea târziu, iar consecințele vor fi grave”, relatează MarketWatch.

Întrebat când va fi nevoită BCE să oprească finanțarea de urgență a băncilor elene, Noyer a spus că din momentul în care nu vor mai exista șanse pentru un acord politic referitor la programul de reforme, sau din momentul în care sistemul bancar din Grecia se va prăbuși, ceea ce se va întâmpla dacă Grecia va intra în default generalizat al datoriilor.

După summitul liderilor din zona euro care a avut loc marți seara, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus că Grecia mai are timp până duminică să încheie un acord de salvare, pentru a rămâne în zona euro.

Totodată, Grecia trebuie să prezinte un nou plan de reforme până vineri dimineață.