ONU discută sancțiuni pentru Coreea de Nord, în urma testului nuclear

Publicat: 10 09. 2016, 09:07
Actualizat: 11 10. 2016, 12:44
Membrii Consiliului de Securitate al ONU au semnat o declarație comună prin care au anunțat că vor începe să lucreze de urgență „în conformitate cu articolul 41 al Cartei ONU, precum și o rezoluție a Consiliului”, informează Reuters. La această poziție s-a raliat inclusiv China, aliat consacrat al Coreei de Nord și principalul său partener economic. 
 
Primele state care au cerut sancțiuni și mai drastice împotriva nord-coreenilor sunt SUA, Japonia și Franța, iar secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a transmis că testul nuclear coordonat de Kim Jong-un este „o provocare”, solicitând Consiliului de Securitate să ia atitudine. 
 
La precedentul test nuclear efectuat de Coreea de Nord, ONU a impus restricții economice și comerciale dure, însă pentru ca toți partenerii să fie de acord, a fost nevoie de mai bine de două luni, mai ales din cauza SUA și a Chinei, scrie AFP.
 
Și de această dată, ambasadorul chinez la ONU a adoptat o poziție prudentă, arătând că „trebuie să ne abținem de la orice provocare a ambelor părți”. Acordul Chinei, stat membru permanent al Consiliului de Securitate, este indispensabil pentru adoptarea de noi sancțiuni sau pentru aplicarea strictă a celor în vigoare.
 
De cealaltă parte a lumii, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut că „situația actuală arată că diplomații trebuie să fie mai creativi, nu doar să răspundă cu sancțiuni, sancțiuni și iar sancțiuni la orice agravare a contextului”. El a mai precizat, cupă cum scrie Reuters, că „ esteprea devreme să îngropăm negocierile în formula de șase (n.r. — Coreea de Nord, Coreea de Sud, SUA, Rusia, China și Japonia). Trebuie să căutăm căi care să ne permită să le reluăm”.
 
Din SUA, John Kerry a replicat că, din partea Statelor Unite, a existat mereu disponibilitatea unor negocieri cu cei din Coreea de Nord, dar a condamnat încăpățânarea lui Kim Jong-un de a continua să testeze arsenal nuclear. „Am oferit deschidere după deschidere dictatorului Coreei de Nord”, a spus el, adăugând că speră totuși să se ajungă la un rezultat similar acordului nuclear cu Iranul.
 
Vineri, Coreea de Nord a fi efectuat al cincilea și cel mai puternic test nuclear de până acum, a anunțat regimul de la Phenian care spune că acum este „pregătit să răspundă loviturilor dușmanilor”, potrivit unei declarații susținute la postul public de televiziune nord-coreean. Președintele sud-coreean Park Geun-hye catalogat testul drept „un act de autodistrugere”, nuindu-l pe Kim Jong-un drept „un fanatic nesabuit”. De asemenea, președintele SUA, Barack Obama a anunțat că acțiunea Phenianului va avea „consecințe serioase”. Și Ministerul român al Afacerilor Extene a anunțat vineri că a luat notă cu „profundă îngrijorare” de anunțul făcut de Coreea de Nord privind efectuarea unui nou test nuclear, spunând că o provocare la adresa păcii și securității în regiune și la nivel global.
 
 

 
 
Aflat la Geneva, pentru negocierea unui armistițiu în Siria cu secretarul de stat american John Kerry, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat: „Situația actuală arată că diplomații trebuie să fie mai creativi, nu doar să răspundă cu sancțiuni, sancțiuni și iar sancțiuni la orice agravare a situației”. El a adăugat, potrivit agenției Reuters, că „este prea devreme să îngropăm negocierile în formula de șase (n.red. — Coreea de Nord, Coreea de Sud, SUA, Rusia, China și Japonia). Trebuie să căutăm căi care să ne permită să le reluăm”.
 
La rândul său, Kerry a afirmat că Statele Unite s-au arătat în repetate rânduri dispuse la un dialog cu Coreea de Nord, dar Phenianul ar trebui să accepte denuclearizarea, ceea ce până acum a refuzat. „Am oferit deschidere după deschidere dictatorului Coreei de Nord”, a spus el, adăugând că speră totuși să se ajungă la un rezultat similar acordului nuclear cu Iranul.