ONU solicită Vaticanului „înlăturarea imediată” din funcție a preoților vinovați sau suspectați de abuz sexual asupra minorilor. Răspunsul Sfântului Scaun

Publicat: 05 02. 2014, 17:31
Actualizat: 29 07. 2014, 19:00

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a denunțat miercuri Vaticanul pentru adoptarea „sistematică” a politicilor ce permit preoților să abuzeze sexual copii, relatează BBC News.

Reprezentanții ONU au solicitat Suveranului Pontif să ia toate măsurile necesare pentru ca toți clericii care sunt vinovați sau suspectați pentru agresarea sexuală a copiilor să fie „înlăturați imediat” din funcții.

De asemenea, Vaticanul a fost criticat pentru atitudinea pe care o are vizavi de anumite subiecte, precum homosexualitatea, contracepția și avortul. Potrivit sursei citate, o comisie a fost deja formată la Vatican pentru a lupta împotriva abuzurilor îndreptate asupra copiilor.

Pe de altă parte, Vaticanul a acuzat ONU de „deformarea” faptelor prin intermediul raportului „pregătit dinainte”, relatează Mediafax.

„Putem aproape să spunem că raportul (Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului) a fost pregătit dinainte, înaintea întâlnirii cu delegația Sfântului Scaun”, și-a exprimat indignarea monseniorul Silvano Tomasi, observator la ONU, la Geneva, într-un interviu pentru Radio Vatican.

„Documentul (ONU) nu pare actualizat”, a adăugat prelatul, după care a prezentat măsuri adoptate de către Biserică împotriva acestor abuzuri. „Ține de fapte, de evidență, care nu pot să fie deformate!”, a spus el indignat.

Este pentru prima dată când Sfântul Scaun este criticat atât de dur de către un organ ONU.