Opt miniștri din Brazilia și zeci de alți politicieni, anchetați pentru corupție

Publicat: 12 04. 2017, 09:43
Actualizat: 31 03. 2019, 08:47

Lista persoanelor vizate de anchetă a fost publicată marți noapte pe pagina electronică a Curții Supreme. Decizia va afecta aproape o treime din Cabinetul președintelui Michel Temer și mulți dintre aliații acestuia.

Printre politicienii aflați pe listă se numără Eliseu Padiha, șeful Cancelariei prezidențiale, șefii ambelor camere ale Parlamentului, dar și miniștrii pentru Afaceri Externe, Agricultură sau Comerț.

Curtea Supremă a decis anchetarea acestora după ce mai mulți angajați ai companiei de construcții Odebrecht au recunoscut că au dat mită mai multor oficiali brazilieni.

Personaele anchetate sunt suspectate că ar fi fost implicate în operațiunea de deturnare de fonduri de la compania Petrobras.