Opt morți, după prăbușirea zidului unui depozit de orez jefuit în Filipine

Publicat: 13 11. 2013, 07:56

Opt persoane au fost ucise în timp ce zidul unui depozit de orez jefuit de supraviețuitorii taifunului Haiyan din Filipine s-a prăbușit, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Autorității naționale pentru alimentație, relatează AFP.

„Un zid al depozitului nostru s-a prăbușit și opt persoane au fost zdrobite și ucise pe loc”, marți, la Alangalang, pe insula Leyte, una dintre cele mai afectate de catastrofă, a precizat Rex Estoperez.

Polițiștii și soldații păzeau zona care aparține acestei agenții a Guvernului, dar au fost depășiți de mulțimea care a furat peste 100.000 de saci de orez, a adăugat el.

„Era nevoie într-adevăr de multe persoane pentru a lua atâția saci”, a menționat el, precizând că un sac cântărea 50 de kilograme.

„Personalul nostru era acolo, dar nu a putut face nimic fără să riște să se pună în pericol”.

La cinci zile după trecerea taifunului Haiyan, unul dintre cele mai puternice care au ajuns vreodată pe uscat, însoțit de rafale de vânt de peste 300 de kilometri pe oră și valuri de peste cinci metri, supraviețuitorii din zonele cele mai afectate nu au apă și electricitate.

În timp ce ajutorul vine treptat, unii dintre ei, înfometați, s-au înarmat pentru a jefui clădirile încă în picioare, în căutare de hrană.

Această situație a determina autoritățile în ultimele zile să impună restricții de circulație și să mobilizeze sute de soldați la Tacloban, capitala insulei Leyte, la 17 kilometri de depozitul de orez jefuit marți.

ONU se teme că 10.000 de persoane au murit doar în orașul Tacloban.