Ortodocșii ruși, supărați pe Madonna. „Cântăreața își bate joc în mod deschis de legile noastre, de tradițiile noastre și de cultura noastră”

Publicat: 07 08. 2012, 13:34
Actualizat: 31 01. 2019, 19:08

Câteva asociații ortodoxe ruse au solicitat, marți, interzicerea concertelor din Rusia ale Madonnei, care ceruse, luni, clemență pentru cele trei femei din trupa Pussy Riot judecate la Moscova pentru că au organizat „o rugăciune punk” contra președintelui Vladimir Putin, într-o catedrală.

Cântăreața americană Madonna, care urmează să susțină un concert, marți seară, la Moscova și un alt concert, miercuri, la Sankt Petersburg, speră că „tribunalul va da dovadă de clemență și că aceste femei vor fi puse în curând în libertate”, potrivit unor declarații citate în presa rusă și preluate de AFP.

Cele trei femei, membre ale grupului punk Pussy Riot, judecate în cadrul unui proces ce a debutat în iulie la Moscova, riscă o pedeapsă de până la șapte ani de închisoare.

„Să iei poziție în favoarea grupului Pussy Riot înseamnă să te amesteci în treburile interne ale țării noastre și să pui presiune pe decizia tribunalului”, a declarat pentru agenția de presă Interfax serviciul de presă al Uniunii purtătorilor de drapele ortodoxe, un grup monarhist.

„Este de datoria noastră să cerem interzicerea acestor concerte: această cântăreață își bate joc în mod deschis de legile noastre, de tradițiile noastre și de cultura noastră”, a adăugat un purtător de cuvânt al Uniunii fraternităților ortodoxe.

Mai multe celebrități internaționale și-au manifestat public sprijinul pentru Pussy Riot, un grup rus ale cărui trei membre au fost arestate după ce au interpretat, în februarie, într-o biserică din Moscova, un cântec anti-Putin. Printre acestea se numără Sting, Anthony Kiedis, solistul trupei californiene Red Hot Chili Peppers, dar și grupul american Faith No More.

Săptămâna trecută, președintele rus Vladimir Putin a declarat că nu susține o pedeapsă severă pentru cele trei membre ale grupului de muzică punk Pussy Riot.

„Nu este nimic bun în ceea ce au făcut. Totuși nu cred că ar trebui judecate prea sever pentru asta”, a declarat Vladimir Putin.

Maria Alyokhina, Nadejda Tolokonnikova și Ekaterina Samutsevitch, trei dintre membrele trupei punk-rock Pussy Riot, se află în detenție provizorie de aproape șase luni, pentru că au interpretat, pe 21 februarie, cu măști pe față, dar cu chitare electrice și instalație de sunet funcțională, „o rugăciune punk” intitulată „Maica Domnului, alungă-l pe Putin!” (actualul președinte al Rusiei), în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Cazul trupei Pussy Riot a generat multe reacții de dezaprobare în Rusia, țară în care, după căderea regimului comunist, în 1991, religia a căpătat un avânt fără precedent.

Cu toate acestea, numeroase personalități care aparțin de comunitatea ortodoxă și-au exprimat în mod public dezacordul față de gravitatea acuzațiilor aduse celor trei cântărețe.