Panică într-un centru comercial din Paris, din cauza unui individ care părea să aibă o armă automată

Publicat: 25 01. 2016, 21:37
Actualizat: 28 03. 2019, 14:07

Un individ suspect a fost observat, luni seară, într-un centru comercial din localitatea Boulogne-Billancourt, o suburbie a capitalei Franței.

Bărbatul avea asupra sa ceva ce părea a fi o armă automată de tip Kalașnikov.

Timp de câteva minute, clienții și personalul centrului comercial au intrat în panică.

Agenții de securitate și poliția l-au imobilizat pe suspect, stabilind, potrivit site-ului Infos140, că acesta avea o versiune de plastic a unei arme Kalașnikov.

Franța a luat măsuri speciale de securitate și a instaurat starea de urgență după ce teroriști islamiști au deschis focul pe străzile din Paris pe 13-14 noiembrie 2015, omorând 130 de oameni. Atentatele au fost revendicate de rețeaua teroristă Stat Islamic.