Papa Francisc excomunică ‘Ndrangheta, Mafia din Calabria

Publicat: 22 06. 2014, 11:10

„‘Ndrangheta înseamnă adorarea răului și disprețul față de bunul comun”, a denunțat el, întrerupt de aplauzele celor aproximativ 10.000 de persoane adunate la slujba care marca finalul scurtei sale vizite, pe plaja Sibari, în apropiere de Cassano allo Jonio.

„Acest rău este necesar să fie combătut. Trebuie să i se spună «nu». Biserica (…) trebuie să se angajeze și mai mult (…). Acest lucru îl cerem tinerilor noștri aflați în căutarea speranței”, a subliniat el.

Adresându-se tinerilor, Francisc a adăugat „dragi tineri, nu vă lăsați speranța furată”.

„Cei care au ales în viața lor calea acestui rău, ca mafioți, nu sunt în comuniune cu Dumnezeu, ei sunt excomunicați”, a adăugat Papa, întrerupt din nou de ropote de aplauze. El le-a cerut în continuare catolicilor să „rezistei Satanei și tuturor ispitelor, idolilor banului, vanității, orgoliului, puterii”.

În cadrul acestei prime vizite în Calabria, în sudul Italiei, Papa s-a oprit în fața unei biserici în care a fost asasinat un preot și a denunțat suferințele copiilor care au căzut victime „atrocităților” comise de către ‘Ndrangheta.

La Centrul de detenție de la Castrovillari, Francisc s-a adresat celor două bunici ale lui Nicola („Coco”) Campolongo, în vârstă de trei ani, care a căzut victimă unei reglări de conturi. Corpul copilului a fost găsit împreună cu al bunicului său într-o mașină carbonizată.

În fața unui număr de aproximativ 200 de deținuți, după ce a strâns mâinile bărbaților și a îmbrățișat femei în lacrimi din primul rând, Francisc a vorbit referindu-se la cele cinci continente. „Aș vrea să exprim apropierea Papei și Bisericii față de orice bărbat și orice femeie care se află în închisoare, în toate părțile lumii”.

Suveranul Pontif care mergea adesea la închisori, la Buenos Aires, și-a axat mesajul adresat deținuților asupra „reinserției definitive”, pentru ca detenția să nu fie doar „un instrument de retorsiune socială”.

Vizita în Calabria are loc pe fondul unei rate-record a șomajului în rândul tinerilor în vârstă de până în 25 de ani (56,1%), de care profită Mafia locală în activitățile ei ilegale – în special trafic de droguri – recrutându-i.

Fostul cardinal Jorge Bergoglio, în vârstă de 77 de ani, care a părut obosit în ultimele zile, părea refăcut și a fost primit peste tot cu entuziasm.

La mesa finală, un dispozitiv de poliție consistent a asigurat securitatea, în contextul în care Papa a circulat într-un automobil decapotabil, fără să se teamă de vreo agresiune. Un elicopter al poliției survola zona Sibari.

Moștenite printr-o cultură ancestrală a omertei, colaborările între membri ai clerului și mafii continuă să existe în Mezzogiorno, în pofida faptului că asociații catolice își multiplică inițiativele împotriva crimei organizate.

Este pentru prima dată când un papă folosește cuvântul „excomunicați” referindu-se la mafioți, potrivit vaticanistului Luigi Accatolli, citat de postul de televiziune TV2000.

Atunci când Papa Ioan Paul al II-lea a condamnat Cosa Nostra, Mafia din Sicilia, în 1993, aceasta i-a răspuns, două luni mai târziu, cu atentate împotriva a două biserici din Roma.

Episcopul din Cassano, Monseniorul Nunzio Galantin, l-a primit sâmbătă pe Papă subliniind că ‘Ndrangheta „nu se hrănește doar cu bani, ci și cu conștiințe adormite și, deci, complice”.

‘Ndrangheta, ale cărei rețele asigură tranzitul unei părți a cocainei provenind din America de Sud, este în prezent Mafia cea mai bogată și cu cele mai diversificate activități, cu interese în nordul Italiei și în Europa.

Această vizită a lui Francisc este a patra pe care o efectuează în Italia. Anul trecut Papa a vizitat Cagliari (Sardinia) – unde a denunțat șomajul, Assisi (Umbria) – unde l-a sărbătorit pe Sfântul Francisc din Assisi, și Insula Lampedusa (sud) – unde a pledat în favoarea integrării imigranților clandestini care sosesc în Europa la bordul unor ambarcațiuni improvizate.