Papa Francisc: ”Întreaga lume este în război”

Publicat: 28 07. 2016, 12:47

„Întreaga lume este în război, deoarece a pierdut pacea”, a declarat Papa Francisc, care efectuează o vizită în Polonia.

Suveranul Pontif a condamnat vehement din nou asasinarea barbară unui preot catolic, în Franța, de către teroriști islamiști.

„Acest sfânt părinte, ucis în momentul în care se ruga pentru întreaga Biserică, este doar una dintre victime. Dar câți creștini, câți nevinovați, câți copii au fost uciși!?”, a amintit Papa Francisc, referindu-se la atacurile care vizează creștini în Orientul Mijlociu și în Africa.

„Nu trebuie să evităm să recunoaștem realitatea: lumea este în război, deoarece a pierdut pacea”, a subliniat șeful Bisericii Catolice, citat de site-ul postului Rai News și de cotidianul The Wall Street Journal.

„Este vorba de războaie pentru bani, pentru resurse naturale, pentru dominarea popoarelor. Mulți ar crede că este un război religios. Nu. Toate religiile vor pacea; alți oameni vor războiul”, a subliniat Papa Francisc.

„Mulțumim tuturor celor care au transmis mesaje de condoleanțe după atacul terorist din Franța, inclusiv președintelui Francois Hollande, care a vrut să discute cu mine ca un frate, mulțumesc. Mulțumesc pentru organizarea Zilelor Mondiale ale Tineretului; tineretul ne face mereu să sperăm, ei ne oferă speranța”, a adăugat Francisc.

Suveranul Pontif a ajuns miercuri în Polonia, unde va participa la Zilele Mondiale ale Tineretului 2016, un eveniment organizat de Biserica Romano-Catolică.