Parchetul face apel împotriva sentinței în cazul Oscar Pistorius

Publicat: 27 10. 2014, 16:52

Anunțul a fost făcut luni de purtătorul de cuvânt al Procuraturii din Africa de Sud (NPA), Nathi Mncube, care a precizat, că „NPA va face apel atât împotriva condamnării cât și a pedepsei”.

Oscar Pistorius, în vârstă de 27 ani, a fost acuzat de „omucidere involuntară”, după ce a tras patru gloanțe prin ușa toaletei din vila sa de lux din Pretoria, ucigând-o pe prietena sa Reeva Steenkamp, în noaptea de Sfântul Valentin din 2013. El a susținut tot timpul, pe parcursul procesului desfășurat anul acesta între lunile martie și noiembrie, că nu a dorit să-și omoare prietena, ci a tras din instinct, crezând că este vorba de un hoț care a pătruns în locuință.

Marțea trecută, imediat după anunțarea sentinței, el a fost transportat la închisoarea din Pretoria, unde urmează să-și ispășească pedeapsa.