Părinții biologici ai fetiței blonde din Grecia sunt doi bulgari, confirmă testele ADN

Publicat: 25 10. 2013, 17:21
Actualizat: 29 03. 2019, 11:11

Sașa și Atanas Rusev, un cuplu de romi din Bulgaria, sunt părinții Mariei, fetița blondă descoperită într-o tabără de romi din centrul Greciei, confirmă testele ADN, anunță Ministerul bulgar de Interne, citat de AFP.

„Testele ADN au arătat că Sașa Rusev este mama biologică și Atanas Rusev este tatăl biologic al fetiței Maria”, supranumită de presă drept „îngerul blond”, a declarat Svetlozar Lazarov, purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Interne.

Soții de etnie romă Atanas și Sașa Rusev, care trăiesc în Bulgaria și sunt suspectați că și-ar fi vândut fetița născută în Grecia unui cuplu de romi, au și alți copii la fel de blonzi ca Maria și care chiar seamănă cu aceasta. Soții Rusev, în vârstă de 35 și, respectiv, 38 de ani, locuiesc cu cinci dintre cei nouă copii ai lor, într-o cameră în care singurul mobilier este reprezentat de o sobă pe lemne și un pat dublu. Părinții, șomeri, trăiesc din ajutor social și munci ocazionale.

Maria a fost descoperită de autorități într-o tabără de romi din centrul Greciei, existând suspiciuni de răpire.