Parlamentul din Letonia a votat pentru retragerea din Convenţia de la Istanbul pentru protecţia femeilor. Mii de oameni au ieșit în stradă
În Letonia izbucnește un incendiu politic. Parlamentul, după 13 ore de dezbateri, a votat în favoarea retragerii ţării dintr-un tratat internaţional vizând combaterea violenţei împotriva femeilor, după ce un partener conservator din coaliţia de guvernământ s-a alăturat iniţiatorilor acestui demers, în pofida opoziţiei premierului. Decizia nu este încă definitivă: președintele Letoniei Edgar Rinkevici are 10 zile la dispoziție și poate retrimite legea pentru revizuire.
Decizia a stârnit nemulțumirea societății. Mii de persoane, în special tineri, s-au adunat miercuri în faţa Parlamentului leton (Saeima).
Poliţia a estimat că la protest s-au adunat aproximativ 5.000 de protestatari, ceea ce, potrivit presei letone, reprezintă una din cele mai numeroase manifestaţii din ultimii ani.
Participanţii au scandat sloganuri precum „Ruşine, ruşine!” sau „Nu suntem Turcia, nu suntem Rusia”, făcând referire la singurii doi semnatari ai Convenţiei care s-au retras până în prezent şi la presupunerile că autorităţile ruse ar fi permisive în ceea ce priveşte violenţa de gen.
Moscova nu a semnat convenția, în timp ce Letonia, dimpotrivă, a ratificat-o în 2024. Acum țara face o întoarcere bruscă, argumentând că „se poate lupta împotriva violenței domestice fără tratate internaționale”.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Țara care s-a retras din Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor!