Parlamentul European a ratificat Acordul de asociere UE-Georgia

Publicat: 18 12. 2014, 17:39

Acordul prevede aprofundarea asocierii politice și măsuri de integrare economică între UE și Georgia, inclusiv deschiderea etapizată a piețelor comerciale.

Acordul a fost ratificat cu 490 de voturi pentru, 76 împotrivă și 57 de abțineri.

„Ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de asociere cu Georgia a deschis un nou capitol în relațiile Uniunii Europene cu această țară”, a declarat raportorul Andrejs Mamikins.

„Georgia a înregistrat progrese importante pe calea reformelor și în sensul consolidării relațiilor cu Uniunea Europeană”, a subliniat oficialul UE.

Eurodeputații au subliniat că Acordul de asociere vizează întregul teritoriu al Georgiei, chiar dacă Rusia continuă să ocupe regiunile separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud.