Patru asistenți medicali sunt acuzați că și-au LEGAT o colegă pe o masă de operații și au torturat-o. Cum se apără aceștia

Publicat: 24 03. 2023, 13:53
Sursa foto: Shutterstock

Un incident neobișnuit este cercetat de către autoritățile din Austria, după ce o asistentă medicală de la un spital de stat din Hall a reclamat că patru colegi bărbați ar fi legat-o de o masă de operație și ar fi torturat-o timp de aproximativ 15 minute.

Incidentul s-ar fi petrecut pe 28 februarie, când, spune reclamanta, cei patru colegi ar fi convins-o, sub un pretext necunoscut, să se urce pe masa de operație, ulterior legând-o de aceasta.

Directorul medical al instituției susține că managementul spitalului a fost informat despre incident la două zile de la producerea acestuia. Conducerea instituției a decis concedierea celor patru bărbați, potrivit Digi24.

Cum se apără cei patru asistenți

Cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, susțin că totul a fost doar o glumă. Aceștia spun că au vrut să-i exemplifice colegei lor poziționarea unui pacient pe masa de operație.

Cu toate acestea, ei nu au reușit să ofere explicații credibile pentru faptul că au ținut-o legată pe femeie timp de 15 minute, fără voia acesteia.

Stephan Palaver spune că poziționarea pacientului înainte de operații este complexă, dar nu implică imobilizarea și este întotdeauna făcută sub supravegherea medicului. Reprezentantul instituției a adăugat că 80% dintre asistenții medicali din spital sunt femei, iar managementul dorește să le asigure condiții optime de muncă, iar din acest motiv „comportamentul bărbaților este inacceptabil”.

Reprezentanții spitalului au mai comunicat că asistenta este în stare de șoc după acest incident, nefiind capabilă să revină momentan la serviciu. Femeia primește îngrijiri și consiliere.

Femeia a depus plângere la Poliție, iar cei patru sunt cercetați acum pentru lipsire de libertate, mai notează sursa citată.