Pentru prima dată din 2009, SUA nu mai este cea mai atractivă destinație pentru investiție

Publicat: 29 04. 2015, 11:47

O proporție de 35% dintre cei intervievați în cercetarea Bloomberg Markets Global Poll au spus că zona euro va fi piața sau una din două piețe care vor oferi investitorilor cele mai bune oportunități în următoarele 12 luni.

Este pentru prima oară când Europa și-a adjudecat prima poziție în sondajul efectuat în rândul traderilor, analiștilor, managerilor și directorilor generali clienți ai Bloomberg, de când agenția a lansat acest tip de cercetare în octombrie 2009.

Statele Unite, cu o cotă de 33%, a coborât pe locul al doilea, fiind pentru prima oară din noiembrie 2010 când nu se mai află pe primul loc.

China, care în noiembrie 2010 se afla pe primul loc, este considerată în prezent una dintre cele mai neinteresante piețe pentru investiții.

Europa a urcat pe primul loc în pofida blocajului negocierilor dintre Grecia și creditorii săi pentru reluarea programului de ajutor, care ar putea obliga țara să părăsească zona euro.

Aproximativ doi din cinci investitori participanți la cercetare estimează că starea economiei zonei euro se îmbunătățește, în creștere față de 14% în ianuarie.

Investitorii europeni sunt mai optimiști decât cei din Statele Unite și Asia, aproape jumătate afirmând că economia zonei euro evoluează spre bine.

Respondenții consideră că Rusia, Brazilia și China sunt piețe care ar trebui să fie evitate în următoarele 12 luni, economia chineză fiind în cea mai proastă situație din ultimii doi ani și jumătate.