Pericolul BREXIT nu a dispărut. Ce planuri are primarul Londrei

Publicat: 27 02. 2016, 22:53

Printr-o decizie populistă care i-ar putea aduce un mandat de premier în Marea Britanie, Johnson încearcă să obțină susținerea din partea majorității membrilor cabinetului britanic pentru a vota ieșirea statului din blocul european în cadrul referendumului organizat pe această temă pe 23 iunie.

„Oamenii trebuie să analizeze argumentele. Am un mare respect pentru ceea ce spune premierul. Dar cred că cetățenii ar trebui să acorde atenție argumentelor lui”, a precizat Johnson într-un interviu acordat publicației britanice The Telegraph.

Într-un interviu separat acordat publicației Times, Johnson a negat ideea că un rezultat pozitiv pentru ieșirea Marii Britanii din UE ar putea aduce o serie de ultime negocieri privind statutul țării în cadrul blocului european, ceea ce ar duce la organizarea unui al doilea referendum.

El a explicat că nu va mai fi organizat niciun alt referendum, declarând: „Afară (din UE) înseamnă afară”, după ce săptămâna trecută ar fi dat de înțeles că o astfel de procedură ar urma să fie organizată, spunând că „UE ascultă doar când populația spune NU”.

Potrivit ultimului sondaj de opinie pe tema referendumului privind apartenența Marii Britanii la UE, publicat vineri de organizația ORB în cotidianul The Independent, numărul celor care doresc ca statul să iasă din blocul comunitar a crescut de la 48% la 52% în decurs de o lună.