Persoane suspectate de finanțarea terorismului, arestate la Londra

Publicat: 17 05. 2016, 11:53

Cei doi bărbați, amândoi în vârstă de 24 de ani, au fost arestați în dimineața zilei de marți, la două adrese separate și la această oră se află în custodia poliției la secții din sudul Londrei.

Detectivi din cadrul Comandamentul antiterorist al Poliției Metropolitane s-au ocupat de această operațiune.

Mai mulți ofițeri efectuează percheziții la o serie de adrese din zona în care au fost operate arestările, mai precizează poliția londoneză.