Persoane suspectate de incendierea unei școli arabo-evreiești, arestate la Ierusalim

Publicat: 08 12. 2014, 00:25

„Poliția și Shin Bet (serviciul de securitate internă) au arestat mai mulți suspecți de incendierea unei clase dintr-o școală bilingvă, la 29 noiembrie”, a declarat pentru AFP Luba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliției israeliene, fără a oferi alte precizări.

Unul dintre avocații persoanelor arestate, Itamar Ben Gvir, a afirmat la rândul său că nu i s-a permis să-și vadă clienții. „Vreau să depun un recurs împotriva acestei măsuri antidemocratice”, a declarat el pentru AFP.

Mai multe persoane au incendiat o clasă a unei școli bilingve arabo-evreiești din Ierusalim, simbol al unei posibile coexistențe între israelieni și palestinieni, provocând reacții virulente din partea clasei politice israeliene.

Inscripții „moarte arabilor” și „stop asimilării” au fost găsite în apropierea școlii, potrivit poliției.

„Vom da dovadă de toleranță zero împotriva discriminării și rasismului”, a reacționat ministrul Justiției Tzipi Livni, între timp demisă, în contextul intensificării tensiunilor între israelieni și palestinieni în Orașul Sfânt.

La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat atacul, care „se împotrivește eforturilor importante întreprinse pentru readucerea liniștii la Ierusalim”.

Școala, fondată în 1998 pentru a promova învățământul bilingv și coexistența între israelieni și palestinieni, este frecventată de 624 de elevi. Potrivit lui Shuli Dichter, președintele asociației „Hand in Hand”, care a fondat această instituție, sunt doar șapte școli bilinge în Israel, frecventate de 1.659 de elevi.