Piloții Air France resping propunerea conducerii companiei în vederea încetării grevei: Este o perdea de fum a conducerii

Publicat: 22 09. 2014, 17:16

Denunțând o „ultimă provocare” a directorului grupului AF-KLM Alexandre de Juniac, sindicatul apreciază într-un comunicat că acest anunț făcut luni dimineață „nu este decât un ecran de fum care nu oferă mai multe garanții decât anunțurile precedente și nu rezolvă nici o problemă”.

Conducerea Air France a suspendat până în decembrie proiectul de dezvoltare în Europa a filialei sale low cost Transavia, aflat în centrul grevei piloților care blochează la sol, de o săptămână, majoritatea zborurilor companiei, au anunțat luni mai multe sindicate pentru AFP.

Anunțul a fost făcut în cea de-a opta zi a grevei de către președintele grupului Air France-KLM, Alexandre de Juniac, pentru toate organizațiile sindicale ale companiei, au precizat acestea din urmă. Conducerea urma să anunțe la începutul după-amiezii o „schemă globală de ieșire din criză”, a precizat o sursă apropiată dosarului.

Greva de la Air France a intrat luni în cea de-a doua săptămână, cu o mobilizare la fel de puternică a piloților, șase avioane din zece fiind blocate la sol. Conflictul de la Air France este cel mai lung de la mișcarea socială din 1998, care a durat zece zile.

În centrul conflictului este proiectul conducerii de a dezvolta filiala low cost Transavia, piloții temându-se că va conduce la un „dumping social” și „delocalizări” în detrimentul angajaților francezi.

Air France prevede să asigure luni 41 la sută din zboruri în medie, cu o rată a greviștilor de 65 la sută, stabilă în raport cu sfârșitul săptămânii și aproape neschimbată de la începutul conflictului.