Planurile lui Silvio Berlusconi după rezultatele alegerilor din Italia. Mesaj pentru partenerii de la Liga Nordului

Publicat: 07 03. 2018, 01:11

Silvio Berlusconi l-a felicitat pe Matteo Salvini, liderul partidului radical Liga Nordului, care, în mod neașteptat, a obținut un scor mai mare decât formațiunea Forza Italia, cu care alcătuiește o coaliție.

„Sunt fericit pentru Matteo Salvini și pentru Liga Nordului. Partidul meu, Forza Italia, a contribuit în mod determinant la obținerea victoriei alianței de centru-dreapta; rezultatul ar fi fost diferit dacă nu aș fi fost împiedicat să candidez cu drepturi depline”, a declarat Silvio Berlusconi.

Fostul premier italian a subliniat că alianța de centru-dreapta formată din Liga Nordului, Forza Italia și Frații Italiei trebuie să primească sarcina formării guvernului.