Poliția chineză s-a confruntat cu o „situație de urgență” în Piața Tiananmen

Publicat: 10 03. 2014, 12:45

Incidentul a avut loc miercuri, când a început sesiunea anuală a Adunării Naționale Populare (ANP), scrie Jurnalul Popular pentru Securitatea Publică în ediția de luni.

Această „urgență” a avut loc „în zona Tiananmen” la ora locală 10.45 (4.45, ora României), în timp ce premierul Li Keqiang pronunța un discurs la Marele Palat al Poporului, care mărginește piața, potrivit acestui articol postat online pe un site al Guvernului.

Două persoane care s-au aflat în zonă, aproape simultan, au declarat pentru AFP că au văzut coloane de fum în partea de nord a pieței.

Alți trecători le-au spus că au observat o femeie de vârstă mijlocie încercând să-și dea foc hainelor, au adăugat aceste două persoane. În fotografii postate miercuri pe rețele de socializare chinezești, fumul era vizibil de departe, dar nu și flăcări.

Contactată de AFP, poliția de la Beijing a refuzat să comenteze.

Tot miercuri, doi polițiști au fost recompensați de către adjunctul ministrului Securității Publice pentru modul în care au reacționat față de incident, a adăugat publicația de stat.

Sesiunea anuală a Parlamentului aduce, de obicei, către capitală, „petiționari” care cer autorităților centrale reparații pentru prejudicii suferite.

Piața Tiananmen, centrul simbolic al puterii în China, este vizată de un control strict, efectuat de către forțele de ordine, care sunt mobilizate în permanență și echipate cu extinctoare.

Cazurile de autoincendiere sunt destul de frecvente în China. Aproximativ 120 de tibetani au murit în acest fel începând din 2009, iar unii locuitori chinezi, victime ale unor demolări forțate, au recurs de asemenea la acest gest.

La 21 octombrie 2011, un chinez a încercat să se autoincendieze în Piața Tiananmen, însă autoritățile au reușit să blocheze total apariția acestei informații timp de patru săptămâni.

Un atentat a fost comis pe 28 octombrie pe esplanada emblematică. Potrivit versiunii oficiale, trei membri ai unei familii minoritare uigure s-au năspustit cu mașina la bordul căreia se aflau asupra unei intrări în Orașul Interzis, într-un atac sinucigaș care s-a soldat cu alți doi morți și aproximativ 40 de răniți.