Poliția din Stockholm a înregistrat 43 de accidente rutiere în șase ore, din cauza ninsorii

Publicat: 02 02. 2015, 16:42
Actualizat: 02 02. 2015, 17:47

Gheața formată pe carosabil a cauzat de asemenea mai multe accidente în Gothenburg, luni dimineață.

Administrația suedeză pentru Transporturi (Trafikverket) a avertizat că ninsorile vor continua toată săptămâna. Agenția a precizat că mai multe drumuri din Skane, Blekinge, Halland și Smaland, în sudul țării, sunt acoperite de gheață, iar traficul este îngreunat în nordul țării din cauza ninsorii.

„Se pare că frontul de aer rece se va menține în toată țara, cel puțin până joi”, a afirmat Emil Bjorck, din cadrul agenției meteorologice SMHI.

Potrivit meteorologilor, temperaturile vor varia între minus 5 grade Celsius în sudul țării și minus 20 de grade Celsius în nord.