Poliția germană interzice orice mișcare de stradă la Dresda. Există un „risc terorist concret”

Publicat: 18 01. 2015, 16:22
Actualizat: 18 01. 2015, 22:08

„Toate adunările publice în aer liber și toate manifestațiile sunt interzise luni, 19 ianuarie, pe teritoriul orașului Dresda”, a anunțat poliția într-un comunicat, imediat după ce mișcarea Pegida a anunțat că renunță la mitingul de luni, în urma unei amenințări cu moartea – din partea grupării Statul Islamic (SI) – la adresa unuia dintre organizatori.

„Poliția din Dresda dispune de elemente despre o amenințare concretă vizând adunările de luni ale Pegida”, se arată în comunicat.

Potrivit acestor elemente, „teroriștii sunt îndemnați să se amestece cu manifestanții, pentru a ucide un membru al organizației manifestațiilor Pegida”, afirmă poliția.

„Acest apel este similar unui mesaj (de amenințare) difuzat în arabă pe Twitter, în care Pegida este prezentată ca un inamic al islamului”, precizează forțele de ordine, subliniind că un atac în coloană prezintă „un pericol pentru viața tuturor manifestanților”.

Mișcarea germană antiislam Pegida a anunțat duminică anularea următoarei manifestații săptămânale, prevăzute luni, la Dresda (est), invocând pe pagina de Facobook „‘motive de securitate”, după o serie de amenințări cu moartea provenind de la gruparea Statul Islamic (SI), relatează AFP.

Amenințările îl vizează pe unul dintre organizatori.

„Ne vedem nevoiți să luăm această măsură, în urma unor discuții cu serviciile de poliție”, scriu reprezentanți Pegida, denunțând „o atingere gravă la adresa libertății de opinie și de a manifesta” din partea unor „forțe teroriste”.

La mitingurile Pegida (Patrioți europeni împotriva islamizării Occidentului), organizate din octombrie, participă un număr tot mai mare de persoane, la Dresda. Luni, la cinci zile de la atentatele comise la Paris în numele jihadului, 25.000 de persoane – un record – au defilat în capitala saxonă, cerând o politică mai restrictivă în domeniul imigrației.

În loc să manifesteze luni, Pegida le cere simpatizanților să pună steagul german și o lumânare la fereastră.

„Cerem fiecărui european care susține libertatea de opinie și se opune fanatismului religios să instaleze steagul său național și o lumânare la fereastră”, scriu organizatorii, care obișnuiesc să comunice anonim, pe pagina de Facebook, refuzând să comunice în mod direct cu jurnaliști.

Serviciile de informații germane se tem de posibile atacuri teroriste asupra coloanelor mișcării antiislam, care defilează în fiecare zi de luni în mai multe orașe germane, începând din octombrie, scria revista Der Spiegel în ediția de sâmbătă.

Potrivit săptămânalului, „servicii de informații străine” i-au anunțat pe omologii lor germani că au interceptat comunicații între „jihadiști cunoscuți”, în care erau evocate „posibile atacuri împotriva marșurilor săptămânale Pegida”.

Aceste informații sunt luate „foarte în serios”de către autorități, scrie der Spiegel, care citează o sursă „de rang înalt”. din domeniul securității germane

Aproximativ zece percheziții vizând „mișcarea islamistă” au fost efectuate vineri dimineața la Berlin, iar două persoane au fost arestate.

Razii în presupuse medii islamiste au avut loc, în ultimele zile, în Belgia, Franța și Grecia.