Politician italian: Italia a importat „infractori” români, România importă companii și capital

Publicat: 12 04. 2017, 16:16
Actualizat: 29 03. 2019, 10:54

„Italia a importat din România 40% dintre infractorii lor. În timp ce România importă din Italia firmele noastre și capitalul. Ce afacere este această Uniune Europeană!”, a scris Luigi Di Maio pe pagina sa de Facebook, potrivit publicaței La Stampa și site-ului LiberoPensiero.eu.

„Dat fiind că Italia nu a vrut niciodată să facă justiția să funcționeze, ba chiar de multe ori a sabotat-o intenționat, noi atragem infractori, în timp ce companiile noastre merg acolo unde sistemele judiciare sunt mai eficiente: cum este cazul României”, a explicat Luigi Di Maio, denunțând corupția din Italia.