Politician ucrainean prorus, găsit MORT în apropiere de Moscova. Rusia spune că asasinarea sa este revendicată de Ucraina

Publicat: 06 12. 2023, 21:01

Ilia Kiva, un politician ucrainean cunoscut pentru atitudinea sa prorusă, a fost găsit mort în apropiere de Moscova.

Agențiile de presă ruse susțin că asasinarea acestuia a fost revendicată de Ucraina, care ar vorbi despre o „operațiune specială” a Kievului, însă informațiile nu sunt confirmate momentan.

Cadavrul fostului deputat ucrainean, în vârstă de 46 de ani, a fost descoperit de autoritățile ruse cu „o rană în zona capului”, în apropiere de Moscova, mai arată agențiile ruse, citate de ProTV.

„Lichidarea principalului trădător, colaborator şi propagandist Ilia Kiva a fost o operaţiune specială a SBU”, Serviciul de Securitate al Ucrainei, a indicat pentru AFP o sursă la curent cu operaţiunile.

Kiva a fost omorât „cu ajutorul unor arme uşoare”, a precizat sursa.

O altă sursă a declarat pentru Reuters, sub condiţia anonimatului, că SBU este responsabil de asasinarea fostului deputat ucrainean.

Puţin mai devreme miercuri, Comitetul de Anchetă rus anunţase că un responsabil de ocupaţie instalat de Moscova a fost ucis cu un „dispozitiv neidentificat” plasat într-un automobil la Luhansk.

Sursa foto: Profimedia