Polițist de origine română din Canada, judecat în cazul unui român răpit și torturat în 2005

Publicat: 08 05. 2012, 10:47
Actualizat: 08 05. 2012, 12:55

Un polițist de origine română din Canada este judecat în cazul altui român, care a fost răpit și torturat în noiembrie 2005, relatează site-ul Metronews.ca.

Simion Ternar a afirmat că, la aproximativ 15 ore după ce răpitorii săi l-au eliberat, el l-a contactat pe ofițerul de origine română Ioan-Florin Floria, care i-a dat asigurări că va investiga cazul. Acesta este în prezent judecat în acest dosar și a pledat nevinovat la șase capete de acuzare, între care încălcarea încrederii, obstrucționarea justiției, complicitate după producerea faptelor la răpire și spălare de bani.

„Știam că este ofițer de poliție și că m-ar putea ajuta”, a declarat Ternar în fața juraților, adăugând că răpitorii amenințaseră să îl ucidă dacă va contacta poliția. El a precizat că l-a auzit pe unul dintre răpitori vorbind limba română.

Bărbatul, care lucra la o crescătorie de marijuana dintr-un apartament din Toronto, a fost răpit dintr-o parcare în timp ce pleca de la sala de forță. Răpitorii l-au sunat pe proprietarul crescătoriei de marijuana și au amenințat că îi vor ucide copiii dacă nu plătește o răscumpărare. Proprietarul a plătit 200.000 de dolari și Ternar a fost eliberat.

La prima lor întâlnire, Floria i-a spus lui Ternar să nu anunțe poliția și să nu meargă la spital, sau dacă merge, să declare că a fost la schi și a căzut. Ternar a precizat că avea fața umflată și buza tăiată.

Ulterior, polițistul a adus o serie de fotografii de la o cameră de supraveghere care păreau să prezinte scena răpirii, însă nu erau concludente. La ultima lor întâlnire, ofițerul era îmbrăcat în uniformă și l-a întrebat pe Ternar dacă credea că „Stefan Karpacs a făcut asta”, referindu-se la un prieten al lui Floria.

Până în decembrie 2005, Ternar, care este și cetățean canadian, s-a întors în România, iar 11 luni mai târziu, când a revenit la Toronto, a contactat poliția.