Polițiștii afgani au împușcat o pasăre pe care erau montate o antenă și explozibili

Publicat: 30 11. 2014, 20:48

Polițiștii au observat pasărea sălbatică, mai mare decât un vultur, în timp ce mergea pe o stradă din provincia nordică Faryab, o regiune marcată de violențele talibanilor. După ce au văzut că pasărea purta o antenă au decis să o împuște, iar aceasta a explodat, „fragmente metalice suspecte” fiind împrăștiate în jur, a declarat pentru NBC News generalul de poliție Abdul Nabi Ilham.

Poliția afgană anchetează pentru a descoperi cum a ajuns o pasăre sălbatică să poarte o antenă, dispozitive electronice și explozibili. „Am găsit piese din ceea ce pare a fi un GPS și o cameră de mici dimensiuni”, a precizat Ilham, adăugând că este pentru prima dată când poliția face o astfel de descoperire. Poliția a apreciat că este posibil ca pasărea să fi fost „trimisă” într-o misiune de supraveghere.

Folosirea animalelor în război sau pentru misiuni sinucigașe este neobișnuită, dar astfel de cazuri au mai existat. Militanții Hamas ar fi montat explozibili pe un măgar și l-ar fi trimis în direcția soldaților israelieni, în timpul conflictului de vara trecută din Fâșia Gaza.