Popularitatea lui Joe Biden, la cel mai scăzut nivel din acest an (SONDAJ)

Publicat: 22 08. 2021, 12:52

Popularitatea preşedintelui SUA este în scădere, arată un sondaj realizat de The Associated Press – NORC Center for Public Affairs Research. Americanii sunt nemulțumiți de modul în care Joe Biden a gestionat pandemia, situaţia economică şi problemele de politică externă.

Astfel, doar 54% din americani aprobă acţiunile lui Joe Biden legate de pandemie, deşi, în iulie, două treimi dintre cetăţeni erau de acord cu măsurile luate de el.

Se pare că 51% din americani nu sunt de acord cu modul în care Biden gestionează problemele de politică externă, iar 46% din ei nu aprobă modul în care preşedintele gestionează problemele de securitate naţională.

De asemenea, 49% din americani sunt de acord cu modul în care preşedintele SUA acţionează la nivel economic.

Per total, activitatea de până acum a lui Joe Biden este aprobată de 54% din americani, faţă de 59%, în iulie.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 – 16 august, pe un eşantion reprezentativ de 1.729 de adulţi.

Scăderea popularităţii lui Joe Biden vine şi ca urmare a deteriorării situaţiei din Afganistan, pe fondul retragerii trupelor americane şi al preluării puterii de către talibani.