Povestea femeii care trăiește de 40 de ani într-un apartament din Casa Milà, o capodoperă a lui Gaudi din Barcelona
Ana Viladomiu, o scriitoare spaniolă în vârstă de 70 de ani, este singura și ultima chiriașă a faimoasei „Casa Mila”, din artera Passeig de Gracia din Barcelona.
Ea a acordat un interviu pentru The Guardian. A spus cât de încântată se simte că este locatara uneia dintre cele mai vizitate clădiri din Barcelona după biserica Sagrada Familia.
„M-am obișnuit cu turiștii. Este un patrimoniu mondial, dar este casa mea și am fost aici de 40 de ani”, a spus Viladomiu.
Ea locuiește din 1988, alături de soțul ei, Fernando Amat, într-un apartament elegant, luminat, unde a crescut două fiice. Ambele au devenit arhitecți.
Soul ei a deținut magazinul de design Vincon, închis din 2015.
„Evident, nu pot să duc gunoiul afară în pijama pentru că oamenii fac fotografii sau mă întreabă dacă sunt femeia care locuiește la etaj, de parcă aș fi un personaj. Asta face parte din viața mea. Știu că este un privilegiu să trăiesc aici”, a spus scriitoarea.
Casa Mila a fost proiectată de arhitectul Antoni Gaudi și construită în 1910, la comanda lui Pedro Mila și Rosario Segimon. Inițial, clădirea a fost poreclită „La Pedrera” sau „cariera de piatră” din cauza aspectului arhitectural foarte inedit: pereții curbați, balcoane cu forme inspirate după stâncii din natură.
Sursa Foto: The Guardian
În anii 1930, pe durata Războiului Civil Spaniol, a fost ocupată de facțiuni politice.
Pe durata Războiului Rece a găzduit o sală de bingo, agenții imobiliare, consulate. Temporar.a fost reședința unui prinț egiptean.
Sursa Foto: Shutterstock / The Guardian
Autorul recomandă: Barcelona dublează taxa turistică pentru a combate supraturismul. Care va fi prețul din aprilie 2026