Premieră în rapoartele ONU: Forțele afgane și cele internaționale, responsabile de mai multe victime civile decât militanții și talibanii

Publicat: 25 04. 2019, 08:38

Statisticile reflectă o problemă emergentă în cazul îndelungatului război din Afganistan. Tot mai mulți civili mor în urma raidurilor aeriene sau schimburilor de focuri între forțele de securitate afgane și militanți, nu doar în atentate și atacuri comise de insurgenți.

Este pentru prima dată în ultimii ani când numărul deceselor cauzate de forțele proguvernamentale depășește cifra celor provocate de acțiuni ale militanților.

Misiunea ONU de Asistență în Afganistan a raportat miercuri că în perioada 1 ianuarie-31 martie au fost uciși 581 de civili, cu 305 dintre aceste decese fiind cauzate de forțele afgane și cele aliate.

Aproape jumătate din decesele în rândul civililor, atribuite forțelor afgane și aliate, s-au produs în urma raidurilor aeriene. Aviația americană efectuează deseori raiduri aeriene în sprijinul forțelor afgane.

Președintele afgan Ashraf Ghani a îndemnat recent forțele guvernamentale să depună eforturi sporite pentru a proteja populația civilă, iar liderii talibani au cerut insurgenților să evite să provoace victime în rândul civililor în cursul atacurilor aproape zilnice ce vizează forțele guvernamentale.

De asemenea, colonelul Dave Butler, un purtător de cuvânt al forțelor militare americane, a declarat că un acord de încetare a focului ar fi „cea mai bună cale de a pune capăt suferințelor necombatanților”.

Talibanii au refuzat să negocieze direct cu Administrația Ashraf Ghani, preferând să discute doar cu un emisar special american. Mai mult, discuțiile între talibani și mai mulți lideri afgani, inclusiv oficiali guvernamentali și reprezentanți ai opoziției, care erau programate să înceapă săptămâna trecută în Qatar, au fost anulate din cauza neînțelegerilor dintre cele două tabere.