PREMIERĂ: „Mein Kampf”, publicat în Germania pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial

Publicat: 25 04. 2012, 13:25
Actualizat: 25 04. 2012, 19:54

Volumul „Mein Kampf”, de Adolf Hitler, va fi publicat în Germania pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, într-o versiune însoțită de comentarii ale istoricilor, în 2015, au anunțat, marți, reprezentanții landului federal Bavaria, pentru agenția de presă germană DPA.

Markus Söder, ministrul Finanțelor din landul Bavaria, a precizat că decizia a fost luată după mai multe runde de discuții, în special cu echipele de juriști, cu scopul de a „demistifica” această carte care conține elemente autobiografice și fundamentele ideologiei naziste.

„Dorim să arătăm foarte clar cât de absurdă este această carte care a avut consecințe catastrofale”, a subliniat ministrul german, vorbind despre acest volum care a stat la baza politicii de genocid dusă de al III-lea Reich.

Obiectivul acestei inițiative este de a face „cât mai puțin atractivă din punct de vedere comercial” orice viitoare tipărire a cărții.

Până în 2015, landul regional Bavaria deține drepturile asupra cărții „Mein Kampf”, scrisă de Adolf Hitler în închisoare, în 1924, după o tentativă de puci.

Volumul va intra în domeniul public la sfârșitul anului 2015, la 70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler. Începând din 2016, va fi posibilă reproducerea cărții fără a mai avea nevoie de acordul statului bavarez, cu excepția cazurilor de „incitare la ură rasială”, a precizat Markus Söder.

Landul Bavaria a blocat până în prezent orice încercare de tipărire integrală sau parțială a cărții, pentru a evita o eventuală exploatare a textului de către grupările neonaziste.

La începutul lunii martie, o revistă editată de britanicul Peter McGee, Zeitungszeugen, a dorit să publice pasaje din această carte controversată, însă justiția germană a interzis această publicare, considerând că proiectul ar fi servit ideilor susținute de fostul dictator nazist.

Inițiativa britanicului McGee a provocat mai multe reacții, inclusiv cea a președintelui Consiliului central al evreilor din Germania, Dieter Graumann, care a declarat că se opune cu vehemență acestui proiect.

„Cel mai bine ar fi să nu existe nicio publicare, dar, dacă va fi să existe una, atunci ar trebui ca ea să fie însoțită de comentarii avizate ale istoricilor”, a declarat el.

Aproximativ 10 milioane de exemplare ale volumului „Mein Kampf” au fost tipărite în limba germană până în anul 1945, potrivit istoricului Ian Kershaw.

Începând din 1936, „Mein Kampf” a devenit cadoul de nuntă oferit de statul german tuturor cuplurilor de tineri căsătoriți.

„Mein Kampf” este, în schimb, autorizat în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie, în numele libertății de exprimare, și face parte din lecturile care l-au inspirat pe Anders Behring Breivik, autorul crimelor din 22 iulie din Norvegia.

Florin Badescu, florin.badescu@mediafax.ro