Premierul Italiei, acuzat de „șantaj politic” la nivel înalt

Publicat: 19 02. 2016, 11:12

Un purtător de cuvânt al Guvernului condus de către Victor Orban, Zoltan Kovacs, a reiterat vineri dimineața pentru postul public M1, poziția „fermă” a Cehiei, Poloniei, Slovaciei și Ungariei cu privire la respingerea acestui sistem de cote obligatorii, reacționând astfel față de informații de presă cu privire la declarații ale premierului italian.

Aceasta nu este o soluție pentru Europa, a apreciat el, îndemnând la adoptarea unor soluții prezentate de către Grupul de la Vișegrad.

Politica în domeniul migrației urmată până acum a eșuat, pentru că nu poate fi implementată, a subliniat Kovacs.

Este în interesul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene ca inițiativele de până în prezent – ca acordul dintre UE și Turcia în vederea opririi afluxului de migranți și îndemnarea Greciei să-și îndeplinească obligațiile în cadrul zonei Schengen să fie implementate, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar.