Premiile Oscar 2021. „Nomadland”, cel mai bun film. „Colectiv” a pierdut în fața favoriților. Lista completă a câștigătorilor

Publicat: 26 04. 2021, 07:59
Premiile OSCAR 2021. Sursă foto: Profimedia.ro

Lungmetrajul „Nomadland” este câștigătorul trofeului Oscar pentru cel mai bun film, în cadrul celei de-a 93-a ediţii a galei de decernare a premiilor atribuite de Academia de film americană (AMPAS).

Filmul românesc „Colectiv”  în regia lui Alexander Nanau a reușit o dublă nominalizare: cel mai bun documentar şi cel mai bun film străin. Filmul are la bază  anchetelor care au urmat după tragedia din clubul bucureştean din 2015. Documentul românesc a pierdut trofeul în fața unor titluri precum My Octupus Teacher și Another Round.

Mank a avut cele mai multe nominalizări, 10, la categorii precum cel mai bun regizor, actor sau actriță în rol secundar
„Nomadland” a fost favoritul caselor de pariuri pentru „cel mai bun film”

Cel mai bun film

Lungmetrajul lui Chloe Zhao este cel mai bun film al anului, potrivit membrilor Academiei Americane de Film. Nomadland a câștigat un alt trofeu important la gala premiilor Oscar, cel pentru cea mai bună regie. Pelicula spune povestea unei femei de șaizeci și ceva de ani care, după ce pierde totul în timpul Marii Recesiuni, pornește într-o lungă călătorie prin vestul American servindu-se, ca un nomad modern, doar de camioneta ei.

Cea mai bună actriță

Actrița americană Frances McDormand a câștigat un nou trofeu Oscar. Este al treilea Oscar pentru „cea mai bună actriță în rol principal” câștigat de Frances McDormand, după cel din 2017 – Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, și 1997 – Fargo.

Anthony Hopkins, cel mai bun actor

La 83 de ani, marele actor Anthony Hopkins a devenit cel mai în vârstă actor care câștigă trofeul. Hopkins a fost premiat pentru interpretare din The Father, unde joacă rolul unui bărbat care suferă de demență.

Câștigătorii premiilor Oscar 2021

Cel mai bun film: „Nomadland”

Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins („The Father”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand („Nomadland”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya („Judas and the Black Messiah”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn („Minari”)

Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Another Round” (Danemarca)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Soul”

Cea mai bună scenografie: „Mank”

Cel mai bun scenariu adaptat: „The Father”

Cel mai bun scenariu original: „Promising Young Woman”

Cea mai bună imagine: „Mank”

Cel mai bun montaj: „Sound of Metal”

Cea mai bună coloană sonoră: „Soul”