Presa bulgară avertizează că criza energetică din România cauzată de scăderea debitului Dunării amenință toți furnizorii balcanici de electricitate
Armata României a întreprins acțiuni de demlare controlată a unei formațiuni stâncoase din Dunăre cu scopul de a redirecționa apa fluviului în prag de secare către centrala nucleară de la Cernavodă.
Scăderea debitului Dunării din cauza valului canicular riscă să amenințe producția de electricitate în întreaga regiune balcanică, potrivit Novinite.
Operațiunea a vizat detonarea stâncii Pârjoaia pentru a devia cursul Dunării. Apele Române au mobilizat excavatoare și barje cu piatră care vor transporta sute de metri cubi de rocă pentru continuarea lucrărilor.
Încercarea inițială a eșuat pentru a distruge obstacolul, iar echipajele militare au folosit cantități de explozibili cu o greutate de 100 de kilograme pentru a demola cu succes formațiunea stâncoasă.
Măsurile de urgență au fost întreprinse după ce debitul Dunării a început să scadă cu 1.400 de metri cubi pe secundă, atingând cel mai scăzut nivel înregistrat din 1985 încoace.
Autoritățile române au atenționat – centrala nucleară de la Cernavodă va continua să funcționeze în regim normal pentru în că 4-5 zile înainte ca aplicarea unor restricții să devină o necesitate.
„Dacă criza persistă, centrala nucleară va putea să mai opereze normal la limita capabilităților sale pentru încă 4-5 zile”, a declarat Sorin Rîndașu (ANAR).
Scăderea nivelului Dunării ar putea cauza probleme în întreaga regiune dunăreană, afectând producția de electricitate, navigația și infrastructura majoră a Bulgariei, României, Serbiei și Ungariei.
În Bulgaria, măsurătorile făcute de Agenția Executivă pentru Explorare și Întreținre arată că nivelul apei de lângă Ruse a scăzut cu 91 de centimetri. Nivelul apei a mai scăzut cu 2 centimetri în doar 24 de ore.
Trei vase sunt în prezent blocate pe secțiunea bulgară a fluviului, dar sunt în afara rutei maritime și nu pun circulația în pericol
Legătura cu feribotul dintre Oriahovo și Bechet a rămas suspendată timp de o lună din cauza crizei. Traficul de mărfuri și vechicule a fost oprit din 10 iulie, după ce încercările de a curăța albia râului nu au dat roade. Călătorii sunt redirecționați către puncte de trecere alternative la Nikopol și Silistra sau către podurile de la Vidin și Ruse.
Centrala nucleară Kozloduy din Bulgaria nu este afectată și continuă să funcționeze în regim normal. Ministerul Energiei a precizat că sistemul de răcire al centralei este alimentat de o stație proprie situată pe mal.
Autoritățile din Bulgaria sunt în contact cu Serbia. Dacă debitul Dunării va continua să scadă, oficualii nu se așteaptă la probleme semnificative pentru centrala nucleară de la Kozloduy pentru cel puțin trei săptămâni.
Totuși, prognozele meteo sunt nefavorabile – valul canicular din Europa de Est va continua. România a declarat stare de urgență în sectorul energetic pe toată durata lunii august. Autoritățile pregătesc populația pentru raționalizare și discută cu Ucraina, Bulgaria și Grecia pentru a importa electricitate din surplusul acestora.
Criza afectează și Serbia, unde scăderea debitului Dunării au redus capacitatea hjidrocentralelor de a produce energie.
Centralele Djerdap 1 și Djerdap 2, care furnizează 1/5 din electricitatea Serbiei, operează cu 20-30% din capacitate.
Ungaria, lovită de secetă, a decis să închidă treptat centrala nucleară Paks, cel mai mare producător energetic din țară, din cauza cantității insuficiente de apă pentru răcire.
Premierul Peter Magyar a avertizat că urmează zile critice pentru sectorul energetic al Ungariei.
Sursa Foto: Shutterstock