Președintele american Barack Obama s-a răzgândit. Ce planuri are pentru Afganistan în 2016

Publicat: 17 03. 2015, 12:55
Actualizat: 18 03. 2015, 21:32

În timp ce nu s-a luat încă nicio decizie finală privind numărul trupelor, oficialii susțin că administrația ar putea încetini retragerea și probabil le va permite multora dintre cei 9.800 de militari americani să rămână în Afganistan și în anul următor.

Sunt, de asemenea, discuții despre menținerea unui număr stabil de trupe specializate în combaterea terorismului în 2015, inclusiv opțiunea ca unii să rămână în țară și după 2016.

În prezent, circa 2.000 de militari desfășoară misiuni de contraterorism, iar liderii militari au argumentat că aceștia vor trebui să continue să urmărească rămășițele Al-Qaida și să monitorizeze militanții Statului Islamic care încearcă să recrutereze agenți în Afganistan.

Oficialii susțin că președintele Obama se va folosi probabil de o vizită la Washington a președintelui afgan Ashraf Ghani în această lună ca moment pentru a-și anunța decizia privind noul calendar al retragerii.

Oficiali americani familiari cu dezbaterea au declarat că nu este clar încă dacă administrația va fi de acord cu o scădere mică, simbolică până la sfârșitul anului sau va insista pentru o reducere de proporții. Ei subliniază că există o opoziție puternică față de orice schimbare, în principal din partea consilierului pentru securitate internă, Susan Rice.

În ultimele săptămâni, liderii de la Pentagon, inclusiv secretarul Apărării Ash Carter, au recunoscut că discuțiile despre încetinirea ritmului retragerii trupelor. Dar ei sunt tot mai încrezători că armata va menține o forță substanțială în Afganistan și după 2015.

Administrația nu s-a arătat însă dispusă să meargă dincolo de 2016, această dată fiind considerată un obiectiv de securitate crucial din punct de vedere politic pentru Obama, care a promis retragerea tuturor trupelor până la încheierea președinției sale.

Planul inițial anunțat de Obama în 2014 presupune reducerea numărului de militari americani la 5.500 până la sfârșitul lui 2015 și retragerea tuturor militarilor cu excepția unei forțe de securitate obișnuite la ambasadă până la sfârșitul lui 2016. Misiunile de securitate de la ambasade variază ca mărime în lume, dar acestea ar putea totaliza 1.000 de militari.