Președintele sud-coreean își exprimă îngrijorarea privind o posibilă destabilizare a piețelor/ „Situația din ORIENTUL Mijlociu este foarte urgentă”
Președintele sud-coreean, Lee Jae Myung, a declarat, luni, că situația din Orientul Mijlociu este „foarte urgentă” și că piețele financiare devin instabile din cauza incertitudinii.
Lee le-a cerut consilierilor săi de rang înalt să pregătească măsuri care ar putea fi incluse într-un buget suplimentar deja propus, dacă este necesar.
„În primul rând, situația din Orientul Mijlociu este foarte urgentă. Cred că toate ministerele, inclusiv Biroul prezidențial, ar trebui să pregătească un sistem care să poată răspunde la situații de urgență pentru a le putea gestiona prompt”, a afirmat Lee.
Coreea de Sud este a patra mare economie a Asiei și depinde într-o mare măsură de exporturi. Seulul a devenit dependent de exportul de petrol din Orientul Mijlociu, reprezentând 72% din importurile de petrol ale țării în 2023, conform agenției de presă Reuters.
Tensiunile din Orientul Mijlociu pot determina creșteri ale prețului petrolului
Statele se pregătesc pentru noi creșteri ale petrolului, pe fondul războiului dintre Israel și Iran, la care s-a alăturat și SUA, cu scopul de a opri programul nuclear iranian.
Pe de altă parte, Coreea de Nord a condamnat ferm atacurile lansate de Statele Unite asupra centralelor nucleare din Iran și solicită sancționarea imediată a agresorului.
„Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru tensiunile actuale din Orientul Mijlociu. Atacurile recente lansate de americani asupra centralelor nucleare iraniene constituie o încălcare gravă a intereselor de securitate și a drepturilor teritoriale ale unui stat suveran. În consecință, SUA nu respectă suveranitatea Iranului și atentează prin această mișcare violentă la integritatea statală a iranienilor. Comunitatea internațională ar trebui să acționeze just și să nu permită americanilor și israelienilor să continue luptele”, a transmis Ministerul de Externe al Coreei de Nord.